România: este inovarea o șansă pentru dezvoltare?

România este la coada mai tuturor clasamentelor privind performanța economică și socială a țărilor din Europa. De treizeci de ani tot vorbim de redus decalaje, de prins din urmă, de atins media europeană, etc. Și nu reușim sa reducem substanțial decalajele.

Una dintre explicații este ca la noi inovarea este un subiect marginal. În prim-plan este lozinca ”românul este inventiv” și, undeva departe, într-un plan secund, sunt relativ puținele întreprinderi și infim de puținele universități sau centre de cercetare care reușesc să creeze tehnologii, produse sau servicii noi. Iar o mare parte dintre românii inventivi sunt plecați să își folosească inteligența pe alte meleaguri.

Am început anul de muncă optimist și mi-am spus că o privire aruncată pe pagina de internet a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării îmi va da ceva motive să privesc viitorul cu încredere, chiar și în materie de inovare. Am descoperit că pe site, ca ministru de resort, apare încă domnul Florin Claudiu Roman. Mi-am amintit cu tristețe momentul audierii din Parlament a efemerului ministru, alegerea coaliției PNL/PSD pentru a pune România pe un traseu de dezvoltare sănătoasă. Florin Roman ne-a declarat senin atunci că nu avem decât să ne uităm care sunt bunurile pe care România le importă astăzi și să ne asigurăm că investim în cercetare/dezvoltare/producție pentru aceste categorii de bunuri. A dat domnul Roman un exemplu interesant: România importă autoturisme, deci România trebuie să facă cercetare și să producă mai multe autoturisme, mai bune, mai frumoase, mai performante.

Ce a pierdut din vedere domnul Roman este că România produce deja mai multe autoturisme decât își pot permite românii să cumpere și majoritatea lor merg la export. Iar România, și prin prezența unor companii mari precum Renault, Bosch, Continental și altele, face dezvoltare de produs în domeniul auto de ani buni. Poate s-o fi înșelat cu autoturismele, dar domnul Roman are în cap un model clar, chiar dacă nu foarte original: Nicolae Ceaușescu avea același crez, să facem ”dezvoltare multilaterală”, adică să producem din toate chiar dacă mai prost și mai scump decât alții.

Alături de metoda hiper științifică prin care ar fi ales domeniile prioritare, pentru a pune lucrurile pe roate, domnul Roman propunea și panaceul atât de iubit de către clasicii politicii românești post-decembriste: înființarea unei Agenții. De data aceasta era vorba de una pentru cercetare și inovare. Ca să facă ce? Să facă o strategie. Ne spunea domnul Roman că va aduna specialiști și va genera strategia. Din fericire, nu a mai apucat să facă strategii mărețe, l-a prins din urmă CV-ul măsluit și a fost silit să stea pe bancă, cel puțin deocamdată.

Noul ministru, multe așteptări

Acum așteptăm să vedem cine va urma la conducerea acestui minister. Și pentru a nu aștepta cu mâinile în sân, poate ar fi bine să ne gândim deja care ar putea fi acțiunile necesare în domeniu pentru ca România să progreseze?

Am avut de curând o discuție cu mai mulți reprezentanți ai unor organizații mai mari care au activități de cercetare-dezvoltare în România. Companiile în cauză nu se plâng de bani. Finanțare pentru activitățile lor poate fi găsită la nivel european. Dar sunt alte elemente care fie le pun mari probleme, fie i-ar putea sprijini substanțial. Predictibilitatea și stabilitatea principiilor fundamentale ale cadrului legislativ, ale reglementărilor privind finanțarea și nu numai. Acest aspect este probabil chiar mai important pentru activitatea de cercetare/dezvoltare față de activitățile curente ale întreprinderilor, pentru că cine își deschide un centru de cercetare/dezvoltare nu are de obicei prevăzut să investească în resurse administrative importante care să țină pasul cu cerințele birocratice.

Predictibilitate și stabilitate nu înseamnă însă stagnare. E nevoie simultan de o modernizare a uneltelor aflate la dispoziția celor ce vor să creeze valoare prin invenții și inovații. În prim-plan, avantaje fiscale pentru crearea și utilizarea de proprietate intelectuală: mecanisme tip ”patent box” (unde venitul din exploatarea de brevete de invenție este taxat foarte puțin), credite fiscale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și nu numai. Apoi, clarificarea finanțării mecanismului de ”doctorat industrial” unde o întreprindere este implicată alături de doctorand și de universitate. Nu în ultimul rând, mecanisme care susțin întreprinzătorii și le permit să păstreze direcția de dezvoltare pe termen lung, cum sunt ”dual-class” shares, tipuri diferențiate de acțiuni – mecanism deja propus în Parlament de USR.

O cursă contra cronometru

Statul poate interveni și direct în susținerea activităților de cercetare-dezvoltare. Adoptând în premieră pentru uz propriu metode și produse inovatoare, devenind ”early adopter”. Nevoia administrației din România de îmbunătățire a eficienței prin digitalizare este enormă. Cum ar fi ca statul să își urmărească obiectivul digitalizării investind pe bune în inovații ”made in Romania” pentru uz propriu.

Tot statul poate să influențeze substanțial un alt factor esențial: viteza, timpul de reacție cu care sunt capabile echipele din România să răspundă unor cerințe ale multinaționalelor din care fac parte, asigurând elementele care să permită decizia rapidă a acestora dacă se angajează sau nu într-un proiect sau altul în România. Inovarea este întotdeauna o cursă contra cronometru, pentru că întotdeauna există un competitor care progresează și el. Deciziile privind locul, țara în care se va lucra la un proiect, trebuie luate în viteză și se bazează și ele pe viteza cu care se petrec lucrurile în țara respectivă. Poate fi vorba de timpul necesar constituirii dosarelor de finanțare, sau de cel necesar identificării și stabilirii unei colaborări cu un partener universitar local. Sau poate fi banalul timp suplimentar necesar îndeplinirii ”îndatoririlor” birocratice.

Dar cum putem spera că lucrurile se vor îmbunătăți când chiar la acest ultim subiect, timpul, am pierdut deja două luni doar pentru că avem o coaliție de guvernare care a încercat să instaleze un impostor ministru și apoi nu e în stare să găsească pe cineva cât de cât competent și cât de cât onest care să se ocupe de subiect? Ministerul cercetării, inovării și digitalizării rămâne Cenușăreasa, singurul fără ministru, nu numai pentru că subiectul nu interesează pe mai nimeni în PNL și PSD, dar și pentru că în PSDL nu există competența necesară pentru a pune lucrurile pe roate.

Norocul nostru este că oamenii din privat continuă să lucreze și să facă față sistemului. Pentru cât timp încă oare vor reuși să fie cât de cât competitivi cu cei din celelalte țări europene? Cu frâna trasă putem supraviețui, însă nu putem progresa, iar România are nevoie de o accelerație de barcă de curse, nu de viteza de croazieră a unei hidrobiciclete pe care o are acum.

Postare mai nouă >

Ce ar trebui să facem dacă vrem să nu le mai pese maghiarilor din Harghita și Covasna de ce spune Viktor Orbán la Tușnad

31 iulie 2023

Și anul acesta, premierul maghiar a ocupat un loc fruntaș pe agenda publică din România cu discursul său de la Universitatea și Tabăra de Vară de la Băile Tușnad. O face deja regulat, an de an, devine o obișnuință. În 1999, înainte de aderarea României la UE și NATO, Viktor Orban anunța, la aceeași tabără de vară, că guvernul său (da, și la acea vreme Viktor Orbán era tot premierul Ungariei, la noi era Radu Vasile) sprijină cerințele de autonomie ale maghiarilor din România și sugera că Ungaria dorește chiar „mai mult” decât autonomie. Au fost declarații care au inflamat atunci (și ar trebui privite prin prisma contextului politic și istoric al acelor ani), mai ales după ce același Orban sugera României că, din perspectiva statutului de membru NATO (de doar câteva luni), Ungaria poate sprijini sau nu candidatura țării noastre. Viktor Orbán vorbea atunci în primul rând pentru urechile comunității maghiare din Transilvania și mai puțin pentru a inflama relațiile cu Bucureștiul. În ultimii ani, dușmanul cu care Viktor Orbán se războiește de la măsuța de pe scena de la Băile Tușnad este Uniunea Europeană, democrația, străinii. Știm că premierul maghiar este un difuzor în Europa al mesajelor propagandei putiniste. Faptul că Viktor Orbán va transmite în fiecare an mesaje controversate este deja o certitudine, indiferent de câtă nemulțumire fără nicio acțiune concretă manifestă politicienii de la București. Dar Viktor Orbán nu pentru politicienii români vorbește, s-a văzut cât de mult i-a păsat de ce a vorbit cu Ciolacu, ci pentru oamenii care vin la Tușnad. Mai îngrijorător decât comportamentul lui Orban este că mesajele sale antieuropene au încă un public destul de numeros în rândul comunității maghiare. O parte din ea. Pentru a ne explica de ce se întâmplă acest lucru, ar trebui să înțelegem, dincolo de diferențele etnice, ce îi nemulțumește pe cetățenii români din Harghita și Covasna și cum s-a schimbat acest eveniment. Să luăm în primul rând exemplul Băile Tușnad, unde are loc evenimentul. Un oraș care a preluat din anul 1997 Universitatea de Vară organizată inițial la Balvanyos. S-a pierdut în negura vremurilor intenția inițială a festivalului: să promoveze cooperarea transfrontalieră în bazinul carpatic, dialogul româno-maghiar și schimburile culturale maghiaro-maghiare, între maghiari veniți din întreaga regiune. Ce a rămas la ediția din 2023? Sau mai bine zis la edițiile din 2010 încoace, de când regimul Viktor Orban și-a băgat coada? Pentru maghiarii dornici să petreacă un moment de relaxare au rămas evenimentele culturale. Pentru români nu a rămas nimic - de fapt, românii au dispărut cam de tot dintre participanții de orice fel. Dialogul româno-maghiar? S-a stins complet. Cooperarea transfrontalieră? Dacă putem considera propaganda regimului de la Budapesta și promovarea politicilor sale naționaliste drept „cooperare”, putem spune că a mai rămas ceva. Ce este sigur remarcabil în continuare și din ce în ce mai pregnant este secțiunea politică a evenimentului. Băile Tușnad este cel mai mic oraș din România. Peste 90% locuitori etnici maghiari. Înfrățit cu șapte localități. Toate șapte din Ungaria. 1372 de locuitori în 2021. Din 1992, în 30 de ani, a pierdut 600 de locuitori - aproape o treime din populație. Județul Harghita, cu 85% locuitori maghiari, a pierdut 15% din populație din 1992 încoace, peste media depopulării în România. Rata șomajului în Harghita este de 4,3%, peste media națională, 3%. În Covasna, este de 3,9%. Situația este totuși bună, față de județe precum Vaslui (8,5%), Teleorman (8,3%), Dolj sau Mehedinți (7,3%). Ambele județe se află însă în partea a doua a clasamentului județelor cu cele mai tinere populații. Dar haideți să comparăm cu polii de bunăstare ai României: Ilfov 0,5%, Timiș 0,6%, București 1%, Arad 1,1%, Cluj 1,2%, Bihor 1,3%. Oare câtă priză la public ar mai fi avut discursul lui Orban dacă ar fi mers în aceste orașe să le povestească oamenilor cât de rea este UE și cât de bună este Rusia? La finalul anului trecut, cel mai mic salariu mediu net în România era în Harghita, 2886 de lei, în condițiile în care salariul mediu net în România era de 4003 lei, iar cele mai mari erau în București, 5200 lei, Cluj, 4791 lei, Timiș, 4335 lei, Sibiu, 4152 lei. Salariul mediu net în Covasna a fost de 3306 lei. În același timp, Harghita și Covasna nu sunt pe locurile fruntașe nici în clasamentul județelor cu cele mai multe investiții străine, în ciuda banilor care ajung acolo din Ungaria. Tot pe locurile din spate sunt și la absorbția de bani europeni din fondurile de coeziune. De ceva ani încoace, putem judeca succesul evenimentului după ceea ce lasă în urmă. După ceea ce se întâmplă în cele 12 luni până la următoarea ediție. Ce se întâmplă pentru participanți, pentru cei interesați. Rămâne ceva pentru oamenii de acolo, în afară de discursul lui Viktor Orban? E tentant să dăm vina pe maghiarii din oraș, din județ, din Harghita și Covasna, din Transilvania, că îl ascultă pe Viktor Orban. Ar fi o greșeală groaznică. Ar fi ușor să dăm vina pe „Viktor Orban cel rău” și politicienii săi obedienți. Ar fi o evaluare cel puțin incompletă, eronată. Insultă după insultă. Provocare după provocare. Material furnizat în cantități îndestulătoare extremiștilor români și falșilor patrioți care de-abia așteaptă să mute atenția opiniei publice la o fantasmagorică „problemă a Ardealului”. Problema adevărată este una care nu are originea în Ardeal. Nici la Budapesta. Ci în birourile administrației centrale de la București. Acolo unde PSD și PNL și-au împărțit puterea în ultimii 30 de ani. Din 1990 încoace - de fapt, din 1969 încoace - comuniștii, urmașii lor FSN și partidele derivate, până la PSD-ul și PNL-ul de astăzi, au aplicat și aplică aceeași rețetă: să trateze cu indiferență situația din maghiarime, să o lase pe mâna unora ca Viktor Orban, să asiste cum compatrioții maghiari devin din ce în ce mai nemulțumiți de cum trăiesc în România, să îi vadă că pleacă din țară (în cam aceleași proporții ca și românii), să îi vadă cum se radicalizează (cam în același fel ca unii români). Soluția nu este și mai mult populism Ce mi-aș dori eu să se întâmple la Băile Tușnad? Ca Viktor Orban să debarce în iulie 2024 și nimeni să nu fie interesat de ceea ce spune din repertoriul său iliberal. Maghiarii (și poate și românii) prezenți la Universitatea de Vară să prefere să meargă la un concert sau la un vernisaj decât să asculte perorațiile unui rusofil. Care este soluția prin care noi, românii, să facem în așa fel încât să nu-l asculte nimeni pe Viktor Orban? Simplu, dureros de simplu. Să arătăm interes adevărat pentru viața socială și dezvoltarea economică a Harghitei, a Covasnei, a comunităților de maghiari din toată Transilvania. Bunăstare, asta așteaptă în primul rând toți cetățenii României, inclusiv maghiarii. Bunăstarea este ceea ce Ciolacu, Ciucă, Iohannis și ai lor nici nu pot și nici nu vor să construiască. Singura soluție, pentru ca populismul și antieuropenismul să nu ne condamne viitorul la greșelile trecutului, e să le oferim maghiarilor și românilor din întreaga țară prosperitate. Prosperitatea este cel mai eficient antidot pentru populism și investițiile, cel mai bun instrument, fondurile europene cea mai importantă resursă. Unul dintre vorbitori, mult prea aplecatul spre excese naționaliste László Tőkés, a remarcat cu obidă cum comunitatea maghiară din Transilvania „și-a diminuat în mod periculos dimensiunea”. Dar, domnul Tőkés își pune oare și problema de ce maghiarii pleacă? Cum i-a ajutat pe maghiari în ultimii ani altfel decât cu discursuri din Parlamentul European? Un exemplu european Alsacia este o regiune cu o istorie zbuciumată, comparabilă cu cea a Transilvaniei. S-a făcut ping-pong cu ea între Franța și Germania câteva secole de-a rândul. Populația este în mare parte de origine germanică, dar acum se consideră fără probleme ca fiind francezi. La Strasbourg elevii sunt încurajați să învețe limba germană. Nu pentru că este limbă istorică (dialectul alsacian este destul de diferit de germana literară), ci pentru că deschide oportunități de educație și muncă dincolo de granițele Franței, peste Rin. Economia regiunii este integrată și merge, șomajul este relativ scăzut. Bunăstarea există, este palpabilă și este dorită pentru locuitorii Alsaciei, sincer dorită, și de către conducătorii Franței și de cei ai Germaniei. Aceasta este inima, spiritul, fața adevărată a proiectului european. Acesta este modelul pe care Iohannis și Ciolacu nu pot și nu vor să îl aplice în România, Transilvania, Harghita și Băile Tușnad. Pentru că alegerea lor este încurajarea clientelismului de partid, a corupției, a unei justiții timorate sau subordonate, menținerea unei clase de beneficiari de privilegii și a unei clase de dependenți de “mila” guvernului.

De ce noi și nu alții: pentru o Românie a tuturor românilor

De către Radu Mihai Mihail • 30 iunie 2023

În ultimii 30 de ani s-a vorbit foarte mult despre reformă în România și s-a făcut prea puțin, mai ales la nivel instituțional. Am intrat în politică, după mai bine de 15 ani petrecuți în străinătate, din dorința de reformare a țării, într-un moment în care am realizat că România are mare nevoie de o reformă curată, bazată pe un program clar, bine definit, pe transparență și debirocratizare. Să luăm exemplul Diasporei: ani la rândul românii din străinătate au fost practic uitați de statul român. Nu uităm cum li s-a limitat dreptul la vot. Nu uităm cum autoritățile române nu aveau nicio preocupare pentru a îmbunătăți serviciile consulare și pentru a găsi soluții care să răspundă solicitărilor din ce în ce mai numeroase, să nu uităm că plângerile românilor cu privire la calitatea serviciilor consulare erau pur și simplu ignorate. Și să ne aducem aminte cum Diaspora a fost prima care a dat un semnal puternic de schimbare în țară. Românii plecați ”afară” au fost primii care au spus clar: ”Vrem o țară ca afară!” USR a arătat voință politică, responsabilitate și curaj, pentru ca lucrurile să pornească în direcția corectă, spre schimbarea României. Am reușit, încă din opoziție, să aducem Diaspora pe agenda politică de la București și am definit o viziune clară pentru românii din străinătate. Am intrat și la guvernare, cu un program reformator și îndrăzneț. Fiecare dintre cele 40 de angajamente asumate având în spate o luptă cu birocrația, cu un sistem învechit, cu cei care sunt gata oricând să blocheze reformarea țării, în favoarea unor interese personale sau de partid. Iar exact pentru asta am fost și scoși. Noi continuăm, suntem singurul partid democratic de opoziție al României. Un partid care a demonstrat că poate avea rezultate la guvernare, atât de bune încât să deranjeze ”prea tare”. Un partid care, acum, în vreme de criză și creșteri continue de prețuri, arată că adevăratul naționalism este în ceea ce facem pentru români, pornind de la români. Nu din interes personal. Și nu prin a derapa în extreme. Și cred că în acest context putem face o paralelă cu ascensiunea AUR, despre care se tot vorbește și unde sunt lucruri importante de spus. Populiștii extremiști din lumea întreagă au un parcurs similar: au o creștere fulminantă a popularității în perioade de criză când oamenii sunt vulnerabili la retorica lor panicardă. Ai noștri nu fac excepție. România a avut parte de extremiști berechet în ultimii 30 de ani – România Mare, PPDD au plecat ca mari explozii “revoluționare” și s-au dovedit a fi niște anexe ale sistemului, cu nimic diferiți de partidele mari în care de altfel s-au și dizolvat. Populismul are succes până în momentul în care alegătorul realizează cine sunt oamenii care s-au bulucit să se suie pe valul extremismului, foarte mulți dintre ei nefrecventabili. După care rațiunea învinge. Fenomenul este același și acum în Diaspora. Am fost anul acesta în comunitățile de români din opt țări, am discutat cu zeci și zeci de oameni și într-adevăr, oamenii informați, dintre care foarte mulți ne-au votat (USR a castigat alegerile in Diaspora și în 2016 și în 2020) sunt foarte exigenți cu noi, ne critică. Chiar și așa, ne considera în continuare singura forță politica capabilă să modernizeze România, având așteptări mari de la noi – să ajungem la guvernare în 2024 și să facem treabă. Nu vom cădea pradă luptei pentru putere și vom rămâne drepți în ochii celor care ne-au ales să reformăm România cu adevărat. Și de aceea, rămânem mereu aproape de ei. În cazul Diasporei, dialogul cu românii din afara țării este constant și consistent, aducând valoare în tot ceea ce ne propunem să facem. De cele mai multe ori totul pornește de la un mesaj primit pe Facebook, pe pagina de parlamentar de Diaspora, sau de la o discuție, sâmbăta dimineața, în cadrul audiențelor online. Românii, adesea temători și obosiți de interacțiunea cu statul, alteori poate chiar disperați, ne cer ajutorul pentru o situație concretă. Sunt chestiuni simple, dar care fac diferențe mari în viața lor. Un copil care nu se poate înscrie la școală pentru că nu are toate documentele. Un tânăr cuplu hotărât să spună ”Da”, însă prins în hățișul obținerii actelor necesare, precum certificatul medical. Un lucrător în străinătate aflat în impas pentru că angajatorul îi încalcă drepturile. Cererile acestea sunt legitime, sunt elementare, iar statul are obligația să le soluționeze. Noi venim în întâmpinarea lor, ne implicăm direct sau căutăm soluții în plan legislativ. Astfel, din acel moment începe un du-te vino în urma căruia se produce, încet-încet, reformarea României. Întrebări transmise Guvernului. Analiza practicilor din alte state europene. Întâlniri în grupuri de lucru. Dezbateri alături de toți actorii implicați, cu o agendă concretă pentru reforma legislativă. Iar eu cred că lucrurile încep să iasă la lumină și drumul către reformarea României începe să se vadă. Am deranjat și am scăpat de penali. Vom continua să deranjăm pentru a scăpa și de speciali, reforma pensiilor speciale fiind prioritatea zero pentru a avea o Românie a tuturor românilor. O Românie care se modernizează prin banii din PNRR, printr-o guvernare pregătită să pună bunăstarea românilor și a țării pe primul plan. Acest schimb constant de informații este adevăratul motor al schimbării de atitudine al autorităților de la București față de problemele cu care se confruntă românii din Diaspora. În ultimii 6 ani, am făcut toate eforturile pentru a duce și a menține cât mai sus pe agenda Ministerului de Externe chestiunea îmbunătățirii serviciilor consulare și a acceptării cetățeanului român rezident în străinătate ca un partener egal de dialog. Nu ne oprim aici. Vom continua, ca partid, ca parlamentari, ca oameni, să schimbăm România pornind de la românii care știu deja cum ar trebui să arate țara noastră: ”ca afară, în Occident”. Și suntem singurul partid care poate duce la capăt misiunea asta.